Avertisment: Umanitatea și-a epuizat deja resursele planetei din acest an

Avertisment: Umanitatea și-a epuizat deja resursele planetei din acest an
Publicat: 30/07/2019, 11:32

Global Footprint Network subliniază că perioada în care omenirea epuizează resursele anuale este din ce în ce mai scurtă, în 2019, termenul limită – „Earth Overshoot Day” (EOD) – fiind atins cu două luni mai devreme decât în urmă cu două decenii.

„Omenirea folosește în prezent resursele ecologice de 1,75 de ori mai repede” decât capacitatea de regenerare a ecosistemelor, potrivit ONG-ului.

În 2018, ziua în care s-au terminat resursele generate de Pământ, „Earth Overshoot Day” (EOD), adică data la care solicitările umanității au depășit capacitatea de regenerare a Terrei pentru anul respectiv – un concept lansat la începutul anilor 1970 -, a venit cel mai repede, pe 1 august, iar, anul acesta, și mai devreme, pe 29 iulie.

Fenomenul este provocat de consumul excesiv, dar și de risipă, în condițiile în care, în lume, o treime din alimente sfârșesc la gunoi.

Situația diferă de la țară la țară: „Qatarul atinge EOD după doar 42 de zile, în timp ce Indonezia consumă resursele pentru întregul an în 342 de zile”, potrivit World Wide Fund (WWF), organizație asociată Global Footprint Network. „Dacă toată lumea ar trăi ca francezii, am avea nevoie de 2,7 planete” și de cinci dacă omenirea ar avea modelul de consum al americanilor, potrivit WWF.

Cei de la WWF mai spun că una dintre soluțiile pentru contracararea acestui fenomen este reducerea cu 50% a nivelului emisiilor de dioxid de carbon, care ar muta cu 93 de zile EOD.

Pe site-ul dedicat acestei zile sunt prezentate diverse soluții pentru a contracara tendința: revizuirea modului în care sunt gândite orașele, dezvoltarea și privilegierea energiei ecologice, lupta împotriva risipei alimentare și a consumului excesiv de carne, limitarea expansiunii demografice.

Pe site-ul http://www.footprintcalculator.org/, oricine își poate calcula amprenta ecologică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×